omul acesta din oglindă

omul acesta din oglindă
pe care nu pot să-l orbesc decât orbindu-mă pe mine
omul despre care ți-am vorbit mereu
cel care atunci când tac tace de zeci de ori mai adânc
cel care noaptea doarme cu somnul tău
care ajunge acasă doar cînd facem dragoste
omul acesta despre care nu știu nimic
care atunci când eu cânt se strecoară în timpanele oamenilor
șoptindu-le nu știu ce despre culoarea mea preferată

aș vrea să-l privești puțin
pe omul acesta
care există doar uneori

câteva lucruri

tălpile tale
atingerea  despre care tu nu știi nimic
ochiul tău verde
după amiaza aceasta în care am citit în urmele tale
un soi de însingurare
capătul lumii
tu
capătul lumii

trupul meu inutil
carnea tăcerii dintre noi
o iarna care nu se mai termină
prima clipă
ultima clipă
între noi toate cântecele 

dansul acesta

dansul acesta e aproape ca respirația
m-am sincronizat cu tine
între noi  trenuri
plecări sosiri
lumea nu mai știe să aștepte
nu așa cum noi
suspendați în prezentul nostru  continuu
ne așteptăm unul pe celălalt
dansând noaptea
când toți ceilalți pacienți dorm într-o normalitate indusă

portarul ascultă meciul la tranzistor

dacă mă opresc
aerul va deveni de nesuportat
un țipăt imens ar trezi tot spitalul
M ar crește din mine ca dintr-un pământ

să știi tu că dansul acesta ne ține în viață

azi am avut timp

azi am avut timp . un zid imens se prăbușea în mine
M desena în nisip chipul meu imaginar
mă împreunam cu tălpile lui
dar el habar nu avea
că mâine întunericul va răspândi sunete incredibile
că voi dansa până la moarte
și după

azi l-am așteptat pe M

azi l-am așteptat pe M într-o gară
trenurile întârziau cumplit
se anulaseră încercările noastre de a ne găsi
toate nopțile se topeau în lumina unui neon
ce bâzâia necontenit în sala de așteptare
nu mai puteam să rămân. peronul se umpluse de lacrimi
cineva îmi dăduse un măr
și mușcam din el până la sânge


M are acum timpul lui are mersul lui
are sângele meu