de ce

au sosit în zori. nu ne-au spus nimic. ne-au pus doar să răspundem la două întrebări. amândouă începeau cu de ce. am ştiut din primul moment că la asta nu puteam să răspund.

de-aia

au notat ceva în dosar. ne-au privit şi din spate cum târam pijamalele lungi. halatele albastre ni se lipiseră de trupuri. păream nişte porumbei foarte bătrâni care înghiţiseră cerul.

apoi au tras o concluzie. eu nu am înţeles mai nimic. cred că nu mă interesa prea mult. afară ploua şi porumbeii ciuguleau în lehamite din norii grei prăbușiți pe  acoperiş.

azi l-am așteptat pe M

azi l-am așteptat pe M într-o gară
trenurile întârziau cumplit
se anulaseră încercările noastre de a ne găsi
toate nopțile se topeau în lumina unui neon
ce bâzâia necontenit în sala de așteptare
nu mai puteam să rămân. peronul se umpluse de lacrimi
cineva îmi dăduse un măr
și mușcam din el până la sânge


M are acum timpul lui are mersul lui
are sângele meu.

transplant

până şi inima ni se poate înlocui de-acum.
e doar o chestiune de acceptare.
înghit în sec un gând de-al tău care mi se lipeşte de cer
înecăcios.
tu mă priveşti încurcat dintre iţele unor definiţii cam discutabile

dar eu îţi fac semn că plouă şi nu mai am cui să spun.
am în inimă o lună nouă gravidă cu un strigăt nebun.

la radio s-au anunţat primăveri
apoi veri probabile.
am grijă să nu-mi împotrivesc timpul chiar de tot.
vara fac plajă.
toamna pun murături şi compot.

în cer se coc fructele unui păcat neîmplinit.
am grijă să nu te trezesc tocmai acum
când ai putea fi rănit de exploziile hormonale
şi de foşnetele discrete de coapse
de sub fuste plisate, scurte şi foartre cochete.

am grijă să nu plec
să nu vin
să nu tresar
să nu fiu mai mult
să nu fiu mai puţin

am auzit că de-acum ni se poate înlocui până şi inima cu altceva.
cică ar fi doar o problemă tehnică de respingere
dar niciodată nu ţi se spune
unde va fi între timp inima ta.

într-o zi voi scrie un poem de dragoste

într-o zi pe neaşteptate
voi scrie un poem despre noi. lung.
în limba şerpilor. nu pot să-mi imaginez
decât un ritm târâtor
un fel de foşnet din care se înţelege
totul


voi scrie un poem de dragoste carnivor.
nu voi spune decât
ceea ce nu s-a spus în ani întregi
de dragoste zi şi noapte


şi ar mai fi ceva. felul tău de a zâmbi
ca dintr-o absenţă paradoxală complice
momentul în care lipseam împreună din noi
dispăream poate că
ne împreunam ca două muşte
ca două albine
ca doi munţi

nu ştiu cum am aflat de momentele astea.

voi scrie despre felul în care îţi laşi vocea să coboare în mine până în pelvis
o vibraţie despre care ai aflat din prima clipă
când m-ai sărutat. cred că am plâns
apoi am pătruns în poem ca într-un şarpe şi eram infinit conştientă. plângeam
pentru că îmi ştiam teama.
ştiam că voi trăi cu ea şi o voi modela între coapse ca orice femeie
în timpul cât tu erai singur
până când redeveneai acelaşi zeu al atingerii
al absolutelor celule tactile
al corpusculilor meissner şi al unora cu nume prea complicat.

trop_pot

sparg cerul sparg luna cu muchia mea netocită
vezi
sunt tot mai periculoasă
tot mai ascuţită
cămaşa de forţă mi-e largă
pot
să mă mişc între ziduri
să bat cu limba neagră de plumb
ca un clopot
sparg luna sparg cerul
dacă vrei
să pornesc o ploaie cu vocea mea galben-ceroasă
pot
să las urmele tale însângerate peste tot
peste tot
sunt ferestre cu vederea doar spre partea lemnoasă
crestez în lumină un ochi de-ntuneric
rău
amărui
şi isteric
tropotesc tropotesc pe treptele nopţii
ţin frâiele disperării cu dinţii
la cheremul tău cresc tulpini din ceilalţi
care-s vii
sunt cu viii
morţii cu morţii

15. urme în zăpadă

nu-mi mai amintesc nimic. aici ninge.
las urme în zăpadă deși nu mă aștept
credeam că urmele mele nici nu există
tu nu lași urme în zăpadă. la tine e mai frig. 
aici ninge
nu-mi amintesc tălpile tale. deloc.

textul acesta nu este un poem

între noi liniștea strălucește puțin
e aproape ca și cum
rămași fără trupuri
ne-am iubi
ca două aurore boreale
dansând peste lume
în ultima noapte
eterna noapte de dragoste

sau poate am fi două gâze
aproape înghețate
care trăiesc doar o zi
și în ziua aceea nu ar avea timp
decât pentru iubire

sau am putea fi două tăceri
care împreună înseamnă același lucru
adică un cântec pefect
pe care nimeni nu ar putea să-l asculte
fără să înnebunească

sau două animale sălbatice
care s-ar devora
cu o sete nesfârșită unul de celălalt
alungând cu sângele lor fierbinte
întunericul și singurătatea și teama

sau am putea fi
pur și simplu

uite

uite
ți-am lăsat un semn aici
între specii
am lăsat o urmă pe care numai tu s-o găsești
într-o zi
când va veni iarna
sau va veni timpul

distanța face din noi un fel de lupi
singurătățile noastre umblă flămânde
pe străzile unor orașe dispărute de mult
eu ți-am spus cândva
frumusețea e să ai o umbră de piatră
dar tu
tu să te strecori prin toate zidurile
prin toate ruinele astea
până ajuns în mine ca într-un templu pe jumătate ars
să spui simplu
uite
și eu să-mi amintesc totul

eu de exemplu tu

eu de exemplu tu
înfăţişarea noastră
felul în care ne păstrăm cumpătul
felul în care ne ferim privirea
vocile noastre obişnuite
cu oarecare linişte
cu oarecare cântec
cuvintele care se caută între ele
şi se găsesc până la urmă
se pipăie ca orbii
simţind mai mult şi mai ascuţit decât văzătorii.

după cum bine vezi timpul face tumbe
seara mă culc în tine ca un câine
dimineaţa sunt o magnolie
îmi rod fructul până la sămânţă
încolţesc. mă nasc din oasele tale bătrâne
o iau de la început cu mersul pe jos cu uimirea
cu aşteptarea cu aşteptarea cu aşteptarea
după cum vezi e simplu. nu se întâmplă nimic
care să nu lase urme

nimic.